Mă căţărasem pe gardul îmblănit de iedera deasă a verii. Mă mânca înfiorător în ureche, dar îi promisesem Motanului că nu mai fac gesturi intime în public. Aşa că trebuia să mă abţin şi să nu mă scarpin, deşi Motanul era mai mult absent. Mai mult ca sigur că nu se ascundea în vreun boschet ca să mă spioneze. Din casa de cărămidă autentică auzeam vocea stăpânei: “Olga, nu ştiu cum aş putea trăi fără tine!” Olga sunt eu, o pisică obişnuită de tomberon, cu nume şi statut de persoană bipedă.
subscriu...
